sâmbătă, 29 aprilie 2017

Avem o țară de vânzare! Cum o răscumpărăm?

   Bilanțul Guvernului Grindragnea la 100 zile de guvernare e pe cât de măreț (în viziunea PSD), pe atât de dezastruos prin efectele asupra societății. Dacă 'experții' pesediști au catalogat guvernul Cioloș drept "Guvernul zero", atunci actualul guvern ar trebui numit "Guvernul minus". 
   Atâta timp cât acest guvern s-a ocupat mai mult de două luni cu imunizarea penalilor în fața justiției, în mod special a penalului suprem, ignorând sau amânând obiectivele populiste din programul de guvernare, rezultatele guvernării nu puteau decât să se situeze mult sub limitele prognozate. 
   Încasările la bugetul statului scad în fiecare lună, în comparație cu aceeași perioadă a anului anterior și mult sub nivelul supraevaluat prognozat de programul de guvernare, punând în pericol resursa de alimentare a pensiilor și salariilor, adică principala sursă generatoare de voturi pentru PSD.
   În acest timp, 'aleșii poporului' își văd liniștiți de ale lor și fac ce știu ei mai bine: să fure, să mintă, să manipuleze, chiar dacă în țară viața se degradează pe zi ce trece. Cum să nu fure, să nu mintă sau să nu manipuleze dacă au cu cine și anume cu cei cărora le-au cumpărat conștiința, tăcerea, complicitatea, cu promisiuni ieftine sau cu un pumn de arginți fără ca aceștia să-și dea seama că sunt cumpărați cu proprii lor bani gestionați, după propriile interese si scopuri, chiar de cei pe care i-au votat.
   Iar dacă propriile promisiuni nu pot fi acoperite din veniturile țării, 'aleșii neamului' împovărează poporul cu împrumuturi externe, împrumuturi de care vor profita chiar ei înșiși, investind pentru viitorul lor (nu al nostru) prin pomenile electorale care au ajuns la scadență, prin cumpărarea instituțiilor statului căpușate cu oamenii lor de încredere plătiți cu bani grei din aceste împrumuturi și recompensați cu afaceri cu statul , împrumuturi care, in final, vor fi rambursate de noi înșine dacă mai avem zile, de fii și nepoții noștri în mod sigur. În primul trimestru al anului, Guvernul "minus" s-a împrumutat cu cca. 2335 mil € (sursa aici), pentru ca în luna aprilie împrumuturile cumulate lei+euro să se ridice la cca. 2750 mil.€, depășind într-o singură lună valoarea împrumuturilor dintr-un trimestru întreg (sursa aici)
   Faliment scrie pe fruntea României guvernată de incompetența născută din corupție și hoție, faliment e cuvântul de ordine al celor care au pus la pământ industria românească vânzând-o la fier vechi și acum încearcă să simuleze prosperitatea și bunăstarea prin împrumuturi fără acoperire în creștere economică, ce vor fi rambursate prin alte împrumuturi sau prin vânzarea până la epuizare a resurselor țării. Situația seamănă la indigo cu ce s-a întâmplat în Grecia iar revolta târzie a grecilor nu a mai putut salva țara de la faliment.
   Noi ce așteptăm ? Să ne dăm țara pe mâna acestor incompetenți care ne duc spre faliment și a  căror pregătire economică constă doar în afaceri personale pe banii statului care, ce credeți, sunt gestionați chiar de ei?
   Cât mai putem tolera acești paraziți care ne-au distrus învățământul și sistemul sanitar unde și-au implantat directori incompetenți dar obedienți, paraziți care ne-au subjugat mass-media pentru a-și deversa excrementele verbale, în casele noastre unde, culmea, se găsesc unii dintre cei obișnuiți cu statutul de întreținuți ai statului, care sa le digereze în simbioză perfectă cu cei care îi batjocoresc?
   Cât mai putem tolera ca Parlamentul nostru, care ar trebui să "producă" legi ce apără democrația, justiția, libertatea și drepturile cetățeanului, este capturat de acești paraziți care își fac propriile legi ca să le protejeze acțiunile penale și sa le asigure pensii speciale lor și urmașilor lor în timp ce pentru muritorii de rând nu există fonduri pentru pensii decente?
   Cât mai putem tolera un Avocat al Poporului care ar fi trebuit să apere drepturile cetățenilor în fața autorităților, dar care s-a vândut penalilor ca să rezolve numai problemele acestora pentru a-i scăpa de brațul legii?
   Oameni buni, nu mai stați pe gânduri! Ăștia nu pot fi alungați prin demonstrații pașnice, căci au obrazul atât de gros că nici măcar 600.000 de români ieșiți în stradă nu le-au afectat nesimțirea! Ăștia pot fi alungați doar cu forța și orice minut de întârziere înseamnă ani pierduți din viața noastră și a copiilor noștri. Dacă "somnul rațiunii naște monștri" atunci somnul națiunii naște dictatori care sunt tot un fel de monștri dar mult mai periculoși pentru ca nu distrug numai o persoană ci comunități întregi.

   ROMÂNE, ACUM ORI NICIODATĂ CROIEȘTE-ȚI ALTĂ SOARTĂ !
   


#rezistăm #schimbăm #învingem

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu